Ce este subconstientul?

In linii mari, el este treapta dintre constient si inconstient, depre care se vor vorbi mai pe larg in articole viitoare. Pe cand constientul se ocupa de rationament, subconstientul reprezinta acel bazin care pastreaza acte care, in trecut, au fost consumate constient, iar acum se desfasoara fara controlul consteintului. Practic, aici se consuma amintirile, ticurile, indeletnicirile, automatismele, montaje intelectuale stereotipizate, etc. Toate aceste actiuni au fost gandite prin prisma constientului la un momentdat, iar acum ele se afla intr-o stare latenta si, la nevoie, vor fi reactivate.

Ca un exemplu, sa luam cazul in care te muti intr-o casa noua: daca vrei sa aprinzi becul, te uiti dupa intrerupator, si vezi daca trebuie sa apesi pe partea de sus sau pe cea de jos a acestuia, lucru pe care il vei tot repeta. Si se poate ca la un momentdat, dupa o vreme, sa fie o pana de curent si sa nu mai stii daca intrerupatorul este inchis sau deschis, atunci poate ti s-ar parea ciudat ca daca duci oricum mana la intrerupator, si iti zici ca vrei sa il inchizi, atunci ea se duce spre pozitia de „inchis” (din pricina subconstientului), iar tu, la nivel constient, tot incerci sa iti aduci aminte pozitiile intrerupatorului.

Deasemenea, se poate spune ca subconstientul este un tampon intre constient si inconstient, pentru ca intre ele, continutul nu trece direct, ci o perioada de timp, acesta „stationeaza” in subconstient. Totodata, se poate spune ca acesta este un servitor al constientului, ca acesta se ocupa de „livrarea marfei”.

Ca si cateva sfaturi, putem mentiona:

  • Daca aveti pareri negative despre proria persoana (nu aveti noroc, nu sunteti facuti pentru fericire, sunteti bolnavi) aceste lucruri se vor imprima in subconstient iar acesta va actiona ca atare. De aceea, este bine sa ne gandim numai la lucruri bune.
  • In cazul in care primiti pareri negative de la o alta persoana, amintiti-va ca ele nu vor intra in subconstient decat prin constientul vostru, asadar aveti puterea de a combate „acuzatiile” astfel incat acestea sa nu va influenteze negativ.
  • Amintiti-va ca aveti libertatea de a alege. Asadar, ar fi bine sa alegeti lucrurile pozitive.

One thought on “Ce este subconstientul?

  1. simionescu

    buna seara sunt intradevar umit de oameni ca dv si cred ca sunteti o persoana minunata si calculata va admir efortul si munca putini oameni doresc sa dea mai departe cunostintele lor
    acest sait il accesez de foarte mult timp si se observa de la sine anumite schimbari pe care le-am luat va multumesc cu drag rick

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s